marți, 24 august 2021

Creștem împreună!

 Recent reîntorși de la turneul internațional Enjoy Cup Brașov, componenții grupei 2010-2011, în coordonarea antrenorilor Marian Tătaru și Cornel Ungureanu, au reluat de azi antrenamentele la Stadionul Municipal Huși, în perspectiva debutului competițiilor fotbalistice pentru copii la nivel județean.

 Ședința de pregătire a fost deschisă cu analiza principalelor repere în urma participării la turneul brașovean menționat, unul extrem de solicitant pentru noi, concluziile fiind în general pozitive. Nădăjduim ca, prin seriozitate și lucru inteligent, viitorul să confirme valoarea sportivă a grupului prin clasări superioare în ierarhia fotbalului județean sau, de ce nu, chiar național. 

 Îmbucurător pentru noi a fost că de astăzi suntem mai mulți,  alăturându-ni-se alți trei copii, Iosif, Tudor și Ștefan Andrei, semn de recunoaștere a calității grupului. 

Le urăm Bun venit și mult succes!

  După efortul depus la antrenament, a urmat relaxarea! Moment deosebit și așteptat de la început de către toți copiii a fost aniversarea vârstei de 11 ani de către golgheterul nostru, Iustin Vicol. Oferirea unei felii de tort tuturor celor prezenți a devenit deja tradiție. 

La mulți ani, Iustin! Succes și împlinirea dorințelor!

Creștem împreună!

informăm pe această cale pe cei interesați de continuarea înscrierilor la grupa 2010-2011, pentru detalii fiind la dispoziție Cătălin Țocu 0722437642 și Marian Tătaru 0744387012

Like & share https://www.facebook.com/Husana1968


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu