luni, 13 septembrie 2021

Toamna se numără bobocii!

Proverbul spune că ”toamna se numără bobocii”

Noi sperăm că în această toamnă vom număra rezultatele favorabile, deoarece continuăm să ne pregătim cu seriozitate, dorindu-ne câștigarea unei poziții superioare în clasamentul competițiilor de juniori, care urmează a se relua în perioada următoare. 

În altă ordine de idei, tot fiind vorba de număratul bobocilor, menționăm că de astăzi suntem mai mulți, motiv de bucurie pentru noi toți. 

Urăm bun venit celor doi copii sosiți astăzi, Ștefan și Tudor! 

Și tot astăzi, odată cu începutul anului școlar, l-am sărbătorit pe Bobo, portarul formației noastre, cel care ieri a împlinit vârsta de 11 ani, prilej de a-i transmite urări de sănătate și împliniri, alături de minunata sa familie!



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu