sâmbătă, 28 mai 2022

La mulți ani, Darius!


 𝗗𝗮𝗿𝗶𝘂𝘀 Ț𝗼𝗰𝘂, component al A.C.S.M Hușana 1968 î𝗺𝗽𝗹𝗶𝗻𝗲ș𝘁𝗲 𝟭𝟭 𝗮𝗻𝗶, prilej de a-i transmite 𝘓𝘢 𝘮𝘶𝘭ț𝘪 𝘢𝘯𝘪, 𝘤𝘶 𝘴ă𝘯ă𝘵𝘢𝘵𝘦 ș𝘪 𝘻𝘪𝘭𝘦 𝘧𝘳𝘶𝘮𝘰𝘢𝘴𝘦!

✍
"𝘐𝘶𝘣𝘪𝘵𝘶 𝘮𝘪𝘦𝘶 𝘧𝘪𝘶, 𝘮𝘢𝘪 î𝘯𝘢𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘴𝘦 𝘤𝘢𝘥𝘦 𝘴ă 𝘤𝘪𝘯𝘴𝘵𝘦ș𝘵𝘪 ș𝘪 𝘴ă 𝘭𝘢𝘶𝘻𝘪 𝘯𝘦î𝘯𝘤𝘦𝘵𝘢𝘵 𝘱𝘳𝘦 𝘋𝘶𝘮𝘯𝘦𝘻𝘦𝘶 𝘤𝘦𝘭 𝘮𝘢𝘳𝘦 ș𝘪 𝘣𝘶𝘯 ș𝘪 𝘮𝘪𝘭𝘰𝘴𝘵𝘪𝘷 ș𝘪 𝘻𝘪𝘥𝘪𝘵𝘰𝘳𝘶𝘭 𝘯𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘦𝘭 î𝘯ț𝘦𝘭𝘦𝘱𝘵 ș𝘪 𝘻𝘪𝘰𝘢 ș𝘪 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 ș𝘪 î𝘯 𝘵𝘰𝘵 𝘤𝘦𝘢𝘴𝘶𝘭 ș𝘪 𝘪𝘯 𝘵𝘰𝘵 𝘭𝘰𝘤𝘶𝘭” - extras din Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie.
Astăzi, e ziua nașterii fiului meu Darius, iar mie, tatăl său, dar si autor al tuturor textelor de prezentare a micuților fotbaliști ai clubului nostru, ocazionate de diverse evenimente din viața personală, îmi revine misiunea de a-l descrie din perspectivă sportivă. E o datorie, e o chestiune de domeniul firescului. Știu că el așteaptă acest lucru, m-a întrebat în mai multe rânduri dacă o voi face. Mai știu că se așteaptă să fiu din nou aspru cu el, apreciind că, de cele mai multe ori, sunt nedrept cu el, în aprecierea performanțelor sportive, mai ales în prezența colegilor de echipă.
Nu îmi e ușor să o fac, temându-mă ca emoția, subiectivismul să nu mă îndepărteze prea mult de la linia obișnuită…
Și atunci, mi-am amintit de o lectură ce mi-a luminat cărările tinereții, aceea în care domnitorul Neagoe Basarab, îi transmitea fiului său, Teodosie, învățături, ce aveau să-i călăuzească celui din urmă viața.
Așadar, iubitul meu fiu, mai înainte de toate să mulțumești Domnului în fiecare zi, pentru fiecare clipă, și doar apoi să-i ceri ajutorul. Să fii sănătos, să te bucuri de viață și să ne bucuri pe noi, părinții, fratele, apropiații tăi de realizările și performanțele tale. Să duci la excelență îndeletnicirile obișnuite. Să fii mereu drept, cinstit, corect cu tine însuți și cu ceilalți.
În ceea ce privește pasiunea ta pentru fotbal, deși m-am bucurat și am susținut-o, necondiționat, m-am ferit de fiecare dată a-ți aduce lauda exacerbată, pentru ca aceasta ar fi însemnat începutul pierzaniei. Am fost moderat în apreciere și, în adevăr, uneori nejustificat de aspru în considerarea evoluțiilor tale. Tu trebuie să te autoevaluezi și știu că o vei face într-un mod echilibrat. Cert este faptul că te afli pe drumul cel bun!
Îmi tresaltă inima de bucurie la amintirea momentelor emoționante din scurta ta carieră de sportiv, pornind de la lacrimile tristeții de a fi pierdut până la zâmbetul șmecheresc din momentele de împlinire. Și nu în ultimul rând, îmi amintesc de cadoul făcut bunicii tale, ce tocmai trecuse în neființă, de urarea de pe tricoul tău, ținând minte și inițiativa ta, de a dedica rezultatul favorabil dintr-un meci cu Vasluiul, fraților Chițan, aflați în suferință…
Să rămâi la fel, curat sufletește, sa fii smerit, iar viața îți va oferi cu prisosință, cele ce ți le dorești.
În legătură cu jocul tău, deși mai sunt multe de făcut, trebuie să-ți spun că cei din preajma mea, mai pricepuți la fotbal remarcau calitatea ta, comparându-te cu Gheorghe Popescu.
Altfel, creștem împreună!
Cu dragoste, tata.
🤗

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu