duminică, 21 august 2022

𝗖𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝘁𝘂𝗿𝗻𝗲𝘂 - 𝗧𝘂𝗿𝗻𝗲𝘂𝗹 𝗠𝗲𝗺𝗼𝗿𝗶𝗮𝗹 "𝗗𝗿. 𝗩𝗮𝘀𝗶𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂", 𝗡𝗲𝗴𝗿𝗲ș𝘁𝗶, 𝟭𝟵-𝟮𝟬 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁 𝟮𝟬𝟮𝟮 (𝗢 𝘇𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝘃𝗶𝗮ț𝗮 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗲𝗶 𝗔.𝗖.𝗦.𝗠. 𝗛𝘂ș𝗮𝗻𝗮 𝟭𝟵𝟲𝟴)

        Fideli obligației noastre de informare asupra evenimentelor sportive și sociale la care participăm, tocmai ticluisem cronica participării clubului nostru,  prin intermediul echipei U12 (copii născuți după 1 ianuarie 2011) la Turneul Memorial "Dr. Vasilescu", organizat de C.S.O. Negrești, in colaborare cu Primăria Orașului Negrești, la finele acestei săptămâni, sintetizând cele petrecute prin evidențierea rezultatelor și a marcatorilor noștri. Atunci s-a născut ideea de a face o altfel de prezentare a celor întâmplate, sub impresia unor simțăminte puternice, de apreciere a grupului. Am decis să scriu despre familie - familia unită a A.C.S.M Hușana 1968.🤝🏻

         Famiile unite le recunoști după modul de viață, stil, precum și după activitățile pe care le întreprind, întotdeauna împreună. În orice familie există situații, unele plăcute, unele mai puțin plăcute. Treci mult mai ușor peste cele din urmă situații dacă familia îți este aproape te sprijină, te înțelege și este unită.
       Copiii familiei împart grijile, bucuriile, dar și necazurile, sunt influențați de evoluția propriei familii. Sâmbătă, 20 august, ne-am mobilizat exemplar pentru a ne putea prezenta în condiții bune la turneul negreștean, în așa fel, încât să nu lăsăm a se vedea lipsa unora dintre jucătorii de bază (aflați în vacanță, ori în alte situații ce nu le-a permis a se prezenta), dar și pentru a depăși dificultăți, aparent, de nesurmontat. A fost o zi de foc, la propriu și la figurat, cu temperaturi extrem de ridicate și cu 4 meciuri jucate, cu echipe puternice, la distanță mică în timp între ele.✅
Cu toate acestea, băieții noștri au prestat un joc bun, după un început ezitant ,în  compania copiilor de la Didi Junior Iași, campioana județului Iași la această categorie de vârstă în sezonul trecut. A fost un sec 6-1 pentru adversari, meci în care n-ar fi de remarcat decât golul senzațional al lui Alex Radu, dintr-un procedeu tehnic specific marilor jucători, dar și lipsa de inspirație alor noștri.
-----------------------------------------------

       Cel de-al doilea meci al echipei noastre desfășurat în grupe a relevat o altă față a băieților noștri, aceștia dovedind caracter, care le-a dat posibilitatea unei reveniri spectaculoase după 2-0 la pauză ,cu L.P.S. Vaslui. Mai mult, am înscris de 3 ori în cel de-al doilea mitan, prin Darius Sile ⚽⚽ și Alex Radu⚽, pentru ca adversarii noștri să ne egaleze în ultimul minut de joc. Am pierdut la loteria penalty-urilor ,datorită lipsei de concentrare a executanților. Cu toate acestea, am cules aplauzele asistenței, impresionantă fiind și imaginea jucătorilor A.C.S.M. Hușana 1968, la pământ și cu lacrimile deznădejdii în ochi. Cu greu și-au revenit copiii, impulsionați de părinți și de antrenori.
        Ne-am făcut timp pe parcursul zilei pentru a-i susține și încuraja pe micuții componenți ai A.C.S. Hușana, conduși de profesorul Marius Dulcianu, la rându-le participanți la turneu. Băieții noștri și părinții lor s-au comportat ca o veritabilă galerie (liderul fiind Marcel Hîncu, cu celebra lui vuvuzea), chiar dacă anterior unii dintre aparținătorii celor de la A.C.S. Hușana au încurajat-o pe Didi Junior Iași în meciul direct.
         A urmat o scurtă pauză în care am luat masa împreună și am împărțit - copii, părinți, antrenori- petecul de umbră de sub copertina pusă la dispoziție de organizatori, în așteptarea următoarelor două meciuri. Iar ceea ce a urmat a fost un galop de sănătate pentru ai noștri.
        Astfel, în meciul cu Știința Miroslava B am dat dovada științei jocului, ai noștri întrecându-se în combinații, în pofida improvizațiilor de pe linia de fund și de la mijlocul terenului. S-a terminat 8-0 pentru noi, prin golurile Darius Sile ⚽⚽⚽⚽, Alex Arteni ⚽,Eric Gheorghiu ⚽⚽ și Bogdan Hîncu (goalkeeperul nostru) ⚽.
----------------------------------------------

       În ultimul meci, cel cu reprezentanta gazdelor C.S.O. Negrești B, ne-am întrecut pe noi, ducând scorul la dimensiuni paroxistice ,13-0 pentru A.C.S.M. Hușana 1968. A fost apogeul participării lui Darius Sile la turneu, acesta înscriind și în acest meci de 6 ori. Impresionantă este atitudinea acestui micuț jucător care, raportat la perspectiva câștigării titlului de golgheter al competiției, s-a apropiat întrebând câte goluri ar trebui să mai marcheze. In acel moment era deja câștigătorul titlului, însă i s-a răspuns că îi mai trebuie 3 goluri și a mai marcat de 5 ori. Mai subliniem și faptul că toată echipa s-a pus în slujba lui Darius Sile, punându-l pe acesta în situații favorabile. Au mai înscris în acest meci Alex Arteni ⚽⚽⚽, Eric  Gheorghiu ⚽⚽⚽ și Cristian Valea ⚽. Ne-au făcut mândri în acest turneu Ștefanuț Crăiță, Bogdan Hîncu, Darius Țocu, Cristian Valea, Radu Miloșovici, David Mircea, Alex Arteni, Alexandru David,  Alexandru Radu, Eric Gheorghiu și Darius Sile.
        Mulțumim membrilor familiei noastre pentru atitudine, pentru comportare, pentru susținere!
         Felicitări organizatorilor pentru reușita organizării acestui turneu!
         Bravo, copii!
         Așadar, aveți grijă de copiii dumneavoastră și acordați-le șansa de a face sport, de a juca fotbal, de a veni in mijlocul nostru.
         Forța A.C.S.M. Hușana 1968!💪🏻

   #Hușana1968 #Huși #CreștemÎmpreună

vineri, 19 august 2022

În pregătire... Turneu ”Dr. Vasilescu” Negrești


Nici bine nu s-au stins ecourile victoriei repurtate în dauna celor de la Juniorul Bârlad, când am primit invitația colegilor de la 𝗖.𝗦.𝗢. 𝗡𝗲𝗴𝗿𝗲ș𝘁𝗶 de a participa la 𝗧𝘂𝗿𝗻𝗲𝘂𝗹 ”𝗗𝗿. 𝗩𝗮𝘀𝗶𝗹𝗲𝘀𝗰𝘂”, dedicat juniorilor născuți după 1 ianuarie 2011.

Am acceptat să ne prezentăm la această competiție ce se va desfășura la finele săptămânii, urmând a experimenta un nou sistem de joc, 7+1, aceasta în perspectiva Campionatului Național U12, la care vom participa și care implementează această formulă.
Chiar dacă nu suntem in formație completă, mulți dintre jucătorii de bază absentănd din varii motive, ne vom strădui să facem o figură frumoasă, în compania unor formații remarcabile din zonă.
Ne facem debutul în fața celor de la Didi Juniorul Iași, sâmbătă, ora 09:45, continuând în grupe să jucăm cu L.P.S. Vaslui, de la 12:45.
De la 15:40, începe sarabanda meciurilor pentru locurile 1-9.
Cu siguranță, vă vom ține la curent în legătură cu evoluția băieților noștri! Mult succes tuturor!
Forța A.C.S.M. Hușana 1968!

duminică, 14 august 2022

Amical | Hușana1968 - Juniorul Bârlad 7 - 3


 Inspirați de programul internațional "Fotbal pentru prietenie”, ne-am creat obiceiul de a-i invita spre a ne fi parteneri de competiție pe colegii de aceeași vârstă, cu care în timp am strâns legături de prietenie, apreciere, corectitudine. 

         Astăzi, pe stadionul municipal, i-am avut oaspeți pe copiii de la Juniorul Bârlad, coordonați de profesorul Ovidiu Mangu, iar împreună am fost protagoniștii unui veritabil spectacol. Dincolo de valoarea umană esențială- prietenia, ambele echipe au slujit cu devotament culorile cluburilor lor, tradiția, onoarea, luptând cu ardoare pentru victorie.

         Antrenorii clubului nostru - profesorul Marian Tătaru și Cornel Ungureanu - au rulat întregul lot, mizând pe integrarea rapida a nou- veniților și omogenizarea echipei, declarându-se, la final, mulțumiți de evoluția micilor învățăcei. Au ieșit în evidență Denis Nantu și David Alexandru, copii care și-au însușit într-un timp record cunoștințele predate la antrenamente. De remarcat și debutul micuților Ștefanuț Crăiță și Florinel. Altfel, revenire cu gol al lui Alex Arteni și una absolut sclipitoare al lui Alex Radu. 

      Scor final 7-3, golurile noastre fiind marcate de Denis Nantu (2), Alex Radu (2), Iustin Vicol, Alex Arteni și David Alexandru.⚽

        Nu în ultimul rând, am apreciat și frumusețea celor trei goluri înscrise de jucătorii bârlădeni și ardoarea cu care aceștia și-au apărat șansele.

        Și de această dată am avut parte de o asistență numeroasă, cei prezenți în tribună apreciind evoluția celor două echipe. Mulțumim pentru aprecieri!

        #Creștem împreună!

        Forța A.C.S.M. Hușana 1968!

miercuri, 10 august 2022

La mulți ani, Ștefan Darius Grigoraș

 "Campionii gândesc în viață după următorii termeni: pot, îmi doresc, sunt" - Denis Waitley 🧠

      Ștefan Darius Grigoraș, "inginerul"👲🏻 echipei noastre împlinește 11 ani. Ne grăbim să-i transmitem cele mai sincere urări de bine și tradiționalul "La multi ani!". 🥳

       👉🏻Ștefan Darius Grigoraș este un jucător polivalent care s-a remarcat pe linia de fund a terenului, acolo unde prin jocul său ajută mult echipa în ansamblul de desfășurare, atât din punct de vedere ofensiv, cât și defensiv. Ne-a surprins plăcut, în mai multe rânduri, atunci când, lipsa portarului titular a luat loc în poarta 🥅 echipei noastre, făcând aici adevărate minuni✨. Are o bună lovire a mingii, un bun plasament și o bună anticipare a fazelor, lucid și energic în exprimarea din teren, atitudini care i-au determinat pe colegi să-l numească "inginerul" (Ingi).

        ✅Este un junior constant, titular incontestabil, atent la detalii, dedicat, serios, ce s-a făcut apreciat și iubit de anturaj. De urmărit în continuare evoluția sa...🔜

       Forța A.C.S.M. Hușana 1968!💪🏻



sâmbătă, 6 august 2022

Amical: A.C.S.M. HUȘANA 1968 - A.C.S. HUȘANA 8-0

 "𝗙𝗼𝘁𝗯𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻 𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝘀𝗶𝗺𝗽𝗹𝘂 î𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲, î𝗻 𝘁𝗶𝗺𝗽 𝗰𝗲 𝘂𝗻𝗼𝗿𝗮 𝗹𝗲 𝗽𝗹𝗮𝗰𝗲 𝘀ă 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗲𝗮𝘀𝗰ă, î𝗺𝗶 𝗽𝗹𝗮𝗰𝗲 𝘀ă 𝗰âș𝘁𝗶𝗴." - Fabio Capello🧠

        Am primit cu bucurie propunerea profesorului Marius Dulcianu, coordonatorul mai multor grupe de juniori ai A.C.S Hușana, de a ne pregăti împreună, în perspectiva reluării campionatelor județene de juniori. Astfel că, astăzi, sâmbătă, 6 august 2022, pe Stadionul Municipal Huși 🥅, începând cu ora 10:30, juniorii clubului nostru, născuți în perioada 2010-2011-2012, au întâlnit o selecționată mixtă a A.C.S Hușana, obiectivul fiind acela de integrare rapidă în grup a nou- veniților, de omogenizare a echipei🔝. În pofida faptului că din lot au lipsit unii componenți, din motive obiective, dar și antrenorul principal al formației noastre, domnul profesor Marian Tătaru, aflat în concediu, băieții coordonați de pe margine de secundul Cornel Ungureanu, au făcut o partidă bună, bucurându-se de fotbal👍🏻. Ne încântă faptul că cei nou cooptați în lotul nostru s-au adaptat, îndeplinindu-și în mod corespunzător sarcinile de joc.👉🏻 Nici de această dată nu am făcut rabat de la calitate, ai noștri manifestând o poftă remarcabilă de gol și înscriind de numai puțin de 8 ori, portarii închizând poarta formației noastre. Ca de fiecare dată, întâlnirea dintre cele două echipe hușene a beneficiat de o asistență consistentă, în tribunele stadionului municipal luând loc și astăzi foarte mulți spectatori✅. De asemenea, am avut parte de un arbitraj bun, prestat de fostul arbitru Corneliu Frențescu. Și pentru că știm că enumerarea marcatorilor bucură de fiecare dată, îi enunțăm și pe aceștia: Alex Radu, Eric Gheorghiu, Alin x2 și Cristian Chițan, Iustin Vicol, Cristian Valea și Marian Turcu.

       În perioada următoare vom continua să ne pregătim, urmând să reorganizăm grupele cu care vom aborda campionatele județene de juniori, angajând mai multe meciuri amicale. 

        Forța A.C.S.M Hușana 1968!💪🏻











La mulți ani, domnule profesor Marian Tătaru!




 La mulți ani, domnule profesor Marian Tătaru!

     🥳Ne bucurăm astăzi să ne regăsim printre aceia care se grăbesc să-i transmită urări de bine, la ceas aniversar, domnului profesor Marian Tătaru. La mulți ani, cu sănătate și împliniri în toate planurile❗

        👉🏻Ne-au adus împreună, cu timp în urmă, valorile noastre comune, preocuparea pentru viitorul copiilor și tinerilor hușeni, angajamentul pentru comunitate. Lucrăm împreună, ceea ce ne-a prilejuit a vă cunoaște. Ne-ați câștigat apropierea, prietenia, respectul prin simplitate, felul dumneavoastră de a fi, prin rezultatele muncite zi de zi, și nu în ultimul rând, prin valoare.👍🏻 

        În spațiul acțiunii umane, valoarea este criteriul dominant de raportare și calificare a unei situații. Ea determină scopul individului, mijloacele de realizare și strategiile de preluare ale efectelor atingerii unui scop. Scopul este comun și nutrim convingerea că împreună vom reuși!⚽👏🏻

        Să vă fie bine și astfel să ne dăruiți și nouă din bucuria și împlinirea dumneavoastră!❤️

Victorie de campioni în derby-ul U15! ACS Hușana – CSM Hușana Huși 0 - 2

 V ictorie de campioni în derby-ul U15! ACS Hușana – CSM Hușana Huși 0-2 Marcatori: Alex Arteni (min. 37), Alex Radu (min. 60) Astăzi, băie...