duminică, 14 august 2022

Amical | Hușana1968 - Juniorul Bârlad 7 - 3


 Inspirați de programul internațional "Fotbal pentru prietenie”, ne-am creat obiceiul de a-i invita spre a ne fi parteneri de competiție pe colegii de aceeași vârstă, cu care în timp am strâns legături de prietenie, apreciere, corectitudine. 

         Astăzi, pe stadionul municipal, i-am avut oaspeți pe copiii de la Juniorul Bârlad, coordonați de profesorul Ovidiu Mangu, iar împreună am fost protagoniștii unui veritabil spectacol. Dincolo de valoarea umană esențială- prietenia, ambele echipe au slujit cu devotament culorile cluburilor lor, tradiția, onoarea, luptând cu ardoare pentru victorie.

         Antrenorii clubului nostru - profesorul Marian Tătaru și Cornel Ungureanu - au rulat întregul lot, mizând pe integrarea rapida a nou- veniților și omogenizarea echipei, declarându-se, la final, mulțumiți de evoluția micilor învățăcei. Au ieșit în evidență Denis Nantu și David Alexandru, copii care și-au însușit într-un timp record cunoștințele predate la antrenamente. De remarcat și debutul micuților Ștefanuț Crăiță și Florinel. Altfel, revenire cu gol al lui Alex Arteni și una absolut sclipitoare al lui Alex Radu. 

      Scor final 7-3, golurile noastre fiind marcate de Denis Nantu (2), Alex Radu (2), Iustin Vicol, Alex Arteni și David Alexandru.⚽

        Nu în ultimul rând, am apreciat și frumusețea celor trei goluri înscrise de jucătorii bârlădeni și ardoarea cu care aceștia și-au apărat șansele.

        Și de această dată am avut parte de o asistență numeroasă, cei prezenți în tribună apreciind evoluția celor două echipe. Mulțumim pentru aprecieri!

        #Creștem împreună!

        Forța A.C.S.M. Hușana 1968!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu