joi, 7 octombrie 2021

Veni, vidi,vici! (,,Am venit, am văzut, am învins !")

 

 După victoria de la Zala împotriva regelui Pontului, Iulius Cezar a scris un mesaj din numai trei cuvinte, nu din grabă ori întâmplare, ci pentru a sublinia rapiditatea victoriei.    În timp fraza ,,Veni ,vidi,vici " a devenit un adagiu universal, grație conciziei sale, fiind utilizată pentru a evidenția un succes rapid, de necontestat.   

 De necontestat este și victoria băieților lui Marian Tătaru și Cornel Ungureanu într-un meci desfășurat la Vaslui în compania celor de la L.P.S.Vaslui, în cadrul etapei a treia a Campionatului Național U11. Într-o atmosferă tensionată, ai noștri au dominat jocul de la un capăt la celalalt, câștigând cu un sec 3-0. Au înscris Radu Alexandru, Arteni Alexandru și Sile Darius. De remarcat și contribuția lui Bunescu Andrei la deschiderea jocului, prin înscrierea unui gol care, eronat, a fost anulat de arbitrii întâlnirii.    

Felicitări nouă, creștem împreună!  

_____________

Mulțumiri părinților pentru susținerea acordată și domnului Alin Ungureanu, reprezentant al societății Gisan Tur S.R.L., pentru sprijinul constant acordat în vederea atingerii obiectivelor noastre. 

 Forța A.C.S.M. Hușana 1968!














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Victorie de campioni în derby-ul U15! ACS Hușana – CSM Hușana Huși 0 - 2

 V ictorie de campioni în derby-ul U15! ACS Hușana – CSM Hușana Huși 0-2 Marcatori: Alex Arteni (min. 37), Alex Radu (min. 60) Astăzi, băie...