”Naşterea smerită a lui Hristos, în ieslea săracă a Betleemului, este antidotul şi vindecarea pentru „o lume guvernată de mândrie şi agresivitate, în care totul se reduce la putere şi la armele puterii, la producţie şi la mijloace de producţie, la violenţă, la refuzul de a ceda de bunăvoie, de a face pace în ceva sau de a şti să taci şi să te cufunzi în adâncimile tainice ale vieţii”, cum sugestiv descria Părintele Alexander Schmemann fizionomia lumii în care trăim şi căreia îi suntem părtaşi. Dacă nu vom renunţa la setea de putere, la lux şi goana după cele materiale, la discreditarea subtilă a actului credinţei, la dorinţa de a-l domina, cu orice preţ, pe celălalt şi la păcatul trufiei, care transformă umanitatea într-o junglă, nu vom putea să ne numim niciodată ucenici ai Pruncului Iisus. Nici nu ne vom putea socoti creştini demni de sărbătoarea Crăciunului.
Hristos ne învaţă că smerenia este calea care ne apropie de Dumnezeu şi transformă viaţa noastră într-un rai. În schimb, mândria ne pregăteşte calea către cele rele şi este începutul instaurării iadului în fragila noastră peregrinare pământească.
De aceea, este esenţial să căutăm şi să cultivăm smerenia în tot ceea ce facem, în toate relaţiile dintre noi. Să fie sarea şi piperul din bucatele relaţiilor dintre oameni, pentru că, aşa cum ne încredinţează Sfinţii Calist şi Ignatie Xanthopol, „smerenia face pe om locuinţa lui Dumnezeu; iar din locuinţa aceasta sunt alungaţi demonii odată cu viciile. Şi omul se face astfel biserica lui Dumnezeu, plină de sfinţenie, de curăţie şi de har”[7].
Cu toţii dorim să întâlnim oameni care sunt o sursă de linişte şi echilibru în tot ceea ce fac. Simpla interacţiune cu asemenea oameni, care îşi trăiesc autentic umanul din ei, aşa cum Hristos ni l-a descoperit prin întruparea Sa, ca armonie, unire, unitate perfectă între divin şi uman, poate constitui un imbold necesar în a ne a schimba radical viaţa şi a renunţa la tot ceea ce ştirbeşte demnitatea de persoane create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
„Pe cel smerit, ne spune Sfântul Isaac Sirul, nu-l dispreţuieşte omul niciodată; nu-l jigneşte cu cuvântul, nu-l nesocoteşte. Odată ce-l iubeşte Dumnezeu, e iubit de toţi. Cel smerit îi iubeşte pe cei săraci şi toţi îl iubesc pe el. Toţi îl doresc şi în tot locul unde se apropie, apare ca un înger de lumină şi i se arată cinstire. Şi de vorbeşte înţeleptul şi cel învăţat, se opresc, pentru că îi dau celui smerit loc să vorbească. Ochii tuturor privesc spre gura lui, ca să vadă ce cuvânt va ieşi din ea. Şi tot omul aşteaptă cuvintele lui, ca şi cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele lui puţine sunt ca şi cuvintele înţelepţilor care cercetează înţelesurile lor. Cuvintele lui sunt dulci auzului înţelepţilor mai mult decât mierea. Toţi îl primesc ca pe Dumnezeu, deşi cuvântul lui e simplu, nearătos şi smerit la vedere”.
Aşa îmi doresc să devenim cu toţii, cei care suntem ucenicii lui Hristos, îngeri de lumină, care să înţelegem deplin că a fi cuprinşi de smerenie înseamnă să avem permanent „gândul la Hristos” (I Corinteni 2, 16), mai ales când ne tulbură gândurile lumeşti.
Smerenie înseamnă să trăim viaţa lui Hristos, prin Sfintele Taine, citirea Sfintei Scripturi şi asceză, în constrast cu ceea ce se petrece în jurul nostru, unde totul pare o seducătoare invitaţie la a minimaliza Liturghia, la a ne conforma gândirea cu ideologiile otrăvitoare ale umanismului secular şi la a ne lăsa vrăjiţi de caruselul hedonismului unei societăţi, care are în centrul ei doar piaţa dorinţelor.
Smerenie înseamnă să medităm mereu la cuvintele Evangheliei şi să oftăm că nici măcar jumătate sau o pătrime nu le-am împlinit.
Smerenie înseamnă să iertăm fără măreţe strategii pedagogice aplicate celuilalt.
Smerenie înseamnă să nu ripostăm la orice cuvânt de ocară şi dispreţ.
Smerenie înseamnă să zâmbim la ghişeu, când un chip încruntat şi acru ne întâmpină şi ne primeşte.
Smerenie înseamnă să stăm la coadă şi să nu ne prefacem că suntem umili, când, de fapt, suntem profund afectaţi de lungimea rândului şi de teama că unul îndrăzneşte să treacă în faţa noastră.
Smerenie înseamnă să vorbim din ce în ce mai stins, când cineva urlă din ce în ce mai tare.
Smerenie înseamnă să nu intervenim brutal şi indiscret într-o discuţie, dar, în acelaşi timp, nu înseamnă să aprobăm mecanic şi slugarnic spusele interlocutorului.
Smerenie înseamnă să ştim că vrem să fim mai buni, mai atenţi, mai jertfitori, dar să fim mereu cu ochii pe distanţa de parcurs până la virtute.
Smerenie înseamnă să dorim cerul în noi, dar să nu uităm niciodată că ne hrănim şi cu roadele pământului.
Smerenie înseamnă să iubim slujbele Bisericii, dar să nu credem nicio clipă că acest fapt ne dă dreptul de a-i judeca pe cei care sunt în aşteptarea credinţei.
Smerenie înseamnă să recunoaştem smerenia în ceilalţi, dar să nu ne transformăm în cei care o pretindem permanent, erijându-ne în protectorii abuzivi ai acesteia.
Smerenie înseamnă să dăm tot ceea ce avem în suflet, gândindu-ne că poate a mai rămas ceva nedăruit.
Smerenie înseamnă să discutăm senin cu cel care ne-a acroşat în trafic, dar, totuşi, să-i cerem asigurarea.
Smerenie înseamnă să fim extrem de sociabili, dar niciodată să nu ne epuizăm fiinţa sau adâncurile ei în faţa celorlalţi.
Smerenie înseamnă să-i convingem pe cei din jurul nostru că funcţia nu este fiinţa noastră.
Smerenie înseamnă să răbdăm atunci când toţi ne spun că nu mai e nimic de răbdat.
Smerenie înseamnă nu doar să ne recunoaştem (în) greşelile noastre, ci mai ales (în) incapacitatea noastră de a nu dori să le depăşim.
Smerenie înseamnă o clipă de credinţă adâncă în lungul şir de îndoieli ale zilei.
Smerenie înseamnă să iubim, aşa cum a făcut-o Domnul, mai ales atunci când nu avem niciun motiv să facem acest lucru.
Smerenie înseamnă să nu cerem nimic şi să ne bucurăm când primim totul în dar de la Dumnezeu.
Smerenie înseamnă să avem conştiinţa sinceră că niciodată nu suntem smeriţi şi că e nevoie să o cerem de la Cel care astăzi ni Se arată ca Smerenie întrupată pentru noi şi a noastră mântuire.”
mesajul complet regăsit în Scrisoarea pastorală a Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor căruia ne raliem și noi, Hușana1968, poate fi citit la https://episcopiahusilor.ro/craciunul-smerenia-domnului-si-mandria-omului
