Continuăm să credem că fotbalul hușean își poate recăpăta locul în galeria marilor valori, acolo unde a strălucit de-a lungul timpului, decăzând în urmă cu câțiva ani, urmare și a ignoranței diriguitorilor urbei...
Ne încrâncenăm să dovedim că Hușul naște oameni de seamă, că există viață și după campaniile electorale, că putem izbândi în toate cele doar prin curaj și prin efortul conjugat al comunității!
Facem și un exercițiu de admirație față de antrenorii echipei C.S.M. Hușana Huși - Cătălin Nicolau și Corneliu Frențescu - primul fiind acela care a reușit să promoveze echipa Hușului într-o ligă superioară în urmă nu mult timp (uitat pe nedrept, am spune noi), care și astăzi, într-un meci de pregătire contra celor de la F.C. Star Tătărăni, au cutezat utilizarea în formula standard a unor juniori ai clubului nostru, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani...
A fost un galop de sănătate pentru echipa noastră, cu șase goluri marcate și două primite, exemple de curaj fiind Bogdan Hîncu, Alex Radu, Alin Chițan, Cristian Chițan, Darius Țocu și Marian Turcu. Tinerii noștri jucători au făcut și risipă de efort, strălucind și de această dată Alex Radu, marcator al unui gol foarte frumos.
Regretabilă a fost atitudinea partenerilor noștri de întrecere, care uitând că au adversari copii, au excelat la capitolul durități, verbale și nu numai! Dar asta e! Mergem mai departe și cu rele, și cu bune!



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu